
Beneficiarii SINTARA

Proiectul SINTARA își propune ca obiective specifice:
Dezvoltarea unei tehnologii pentru managementul sustenabil al apei bazat pe echipamente hardware și algoritmi software inteligenți pentru reglare sistem și control la distanță.
Îmbunătățirea cooperării între membrii asociației ”Cluster Regional Tehnologia Informației și a Comunicațiilor – Regiunea Vest România” în vederea dezvoltării unui produs inovativ bazat activități de cercetare – dezvoltare – inovare.
Validarea tehnologiei și realizarea primei versiuni comerciale a produsului SINTARA destinat sintetizării, aducției și reutilizării apei necesare pentru întreținerea spațiilor verzi urbane.
Conceptul SINTARA sprijină proprietarii de terenuri, fermierii, care încearcă să înțeleagă că agricultura este un domeniu strategic și că fără o înțelegere a fenomenului că a sosit timpul de a trece de la agricultura de tip clasic la agricultura adaptată la condițiile impuse de schimbările climatice, care înglobează componenta cercetare-dezvoltare-inovare, așa cum rezultă din descrierea Proiectului SINTARA.
De asemenea vizează decidenții și toți cei interesați de practicarea unei agriculturi durabile.
Furnizorii de date satelitare interesați de generarea de «produse standard» referitoare la evoluția culturilor agricole, cum sunt: hărți cu evoluția fracției de radiație fotosintetic-activă absorbită sau a indicelui de suprafață foliară sau avertizarea iminenței atacului bolilor sau dăunătorilor sunt o altă categorie de beneficiari ai proiectului SINTARA.
Comunitatea științifică interesată de estimarea caracteristicilor biofizice ale culturilor prin intermediul datelor satelitare, asimilarea acestora în modele de funcționare a vegetației, sinergia dintre diferite domenii spectrale (utilizând drone și camere de luat vederi performante) și a importanței acesteia în aplicații dedicate agriculturii și horticulturii;

Datorită preciziei inegalabile a măsurătorilor efectuate cu aparatura din cadrul conceptului SINTARA, se pot aplica măsuri specifice unei producții agricole durabile, rentabile și a unui management adecvat al resurselor biologice pe termen lung. SINTARA aduce în premieră în România, inovarea prin tehnici aplicabile și accesibile, pentru rezultate net superioare în practicarea agriculturii sustenabile.
O altă categorie de beneficiari direcți ai proiectului Sintara sunt administrațiile locale și decidenții privați interesați de a se alătura conceptului Green City și care caută soluții pentru irigare parcuri dendrologice, grădini botanice, terenuri de fotbal, terenuri de golf etc.


